Teoriile polițienești moderne timpurii au fost inițiate și rafinate în scrierile istorice germane. Începând cu anii 1990, în jurul noțiunii de gute Policey au fost lansate două proiecte, care au devenit curând influente. Primul proiect a fost derulat la Max-Planck-Institut für europäische Rechtsgeschichte din Frankfurt am Main sub conducerea lui Karl Härter și Michael Stolleis, producând, între 1996 și 2017, o serie impresionantă de 17 volume de ordonanțe “polițienești” (Policeyordnungen) pentru teritorii și orașe din Sfântul Imperiu Roman. Cel de-al doilea proiect, coordonat de Peter Blickle la Berna, Berner Policey-Projekt, s-a axat pe o abordare interdisciplinară și pe impactul ordonanțelor “polițienești” asupra dreptului public, ius commune. Aceste două întreprinderi, datorită numărului mare de conferințe și publicații ale acestora, precum și a duratei lor, au reușit să stabilească conceptul de gute Policey împreună cu alte paradigme definitorii ale perioadei moderne timpurii, cum ar fi Sozialdisziplinierung și Absolutismus (Blickle 2003, VII.). Profesorul Josef Pauser a înființat în 1997 un proiect similar la Universitatea din Viena, iar pe site-ul grupului de cercetare se găsesc contribuții importante prezentate în cadrul seminariilor și prelegerilor.

Cercetările din istoriografia occidentală s-au axat în principal pe teritoriile și orașele din Sfântul Imperiu Roman și pe “poliția imperială” (Reichspolizei, Weber 2002), dar au inclus și anumite orașe din Confederația Elvețiană (Berna și Zürich, 2006), din Schleswig-Holstein și Danemarca (2008), precum și din Silezia. Pentru regatul francez, Andrea Iseli s-a oprit asupra conceptului de bonne police (Iseli, 2003).  Mai recent, scrierile de istorie suedeze au manifestat interes pentru “poliția” modernă timpurie (Landwehr 2000, Kotkas 2013).  Conceptul de “poliție” modernă timpurie nu poate fi restrâns la un simplu termen administrativ. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, cuvântul era încă legat de doctrinele medievale și de sensul aristotelic al politeia. “Poliția” și-a dobândit sensul modern la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când a desemnat instituția însărcinată cu ordinea publică, precum și tehnicile și practica acestei sarcini. Prin contrast, “poliția” din perioada modernă timpurie era înțeleasă ca un mod de guvernare. Astfel, gute Policey în teritoriile de limbă germană, bonne police în Franța sau police în Anglia se refereau la guvernare și justiție, dar și la instituții și legislație. Andrea Iseli a afirmat că “Poliția era descrierea aplicată stării dorite de bună ordine. De asemenea, însemna și instrumentul utilizat pentru obținerea acestei ordini, cu personalul, mecanismele și instanțele corespunzătoare”. (Iseli 2003, 167). “Poliția” modernă timpurie este strâns legată de ascensiunea treptată a administrației de stat moderne, proces descris de istorici prin diverse concepte, cum ar fi: centralizare, profesionalizare, secularizare, raționalizare, apariția birocrației moderne. Măsurile referitoare la igiena publică, lucrările la drumuri sau asistența socială sunt cunoscute încă din Evul Mediu, dar la începutul perioadei moderne autoritățile politice centrale au emis o legislație care cuprindea întreaga gamă a vieții publice, de la reglementări economice la controlul social al interacțiunilor umane. Măsurile normative se refereau la ordinea publică și la viața socială: celebrarea duminicilor, luxul și opulența, prostituția, jocurile de noroc, siguranța publică, cerșetoria și asistența socială, igiena și sănătatea publică, lucrările de construcții publice (drumuri, poduri, clădiri publice, instalații sanitare și fântâni), reglementarea piețelor, tipărirea și cenzura, educația și școlile, agricultura, breslele și meșteșugurile, comerțul și instituțiile financiare.

În Transilvania, un discurs similar al bunei guvernări se reflectă în normele și regulamentele emise de consiliile orășenești, începând cu secolul al XV-lea. Odată cu Reforma, autoritățile civice din orașe (orașele săsești, Cluj) au fost investite cu misiunea divină de a insufla cetățenilor o ordine socială informată de virtuțile creștine, iar aceste eforturi sunt mai evidente în statutele orășenești din secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Legile somptuare, ca exemple reprezentative de reglementări civice privind morala și ordinea, sunt uneori infuzate cu discursuri și îndemnuri creștine. După 1699, când Transilvania a devenit o provincie în monarhia habsburgică, vocabularul politic al regulamentelor polițienești (Policeyordnungen) a devenit mai precis, iar mai multe orașe au emis propriile legi de îmbrăcăminte și statute politice(Pakucs-Willcocks, 2018b). Legislația somptuară din Muntenia, deși disponibilă doar de la începutul secolului al XIX-lea, are o strădanie similară pentru ordinea socială și respectarea ierarhiei oficiale (Vintilă-Ghițulescu, 2018). Dintr-o perspectivă comparativă, proiectul GUTEPOL include două orașe vâlcene. Bucureștiul, capitala principatului, are la dispoziție o legislație urbană începând cu secolul al XVIII-lea; investigația se va concentra pe relația dintre principe și administrația orașului. Câmpulung, cea mai veche așezare urbană din Muntenia, a avut legături puternice cu orașele săsești Brașov și Sibiu, existând o comunitate săsească până la mijlocul secolului al XVII-lea. Structurile politice erau similare cu cele ale orașelor transilvănene. În acest caz, cercetarea va reanaliza statutele orașului și modul în care disputele patrimoniale dezvăluie coeziunea patriciatului și reprezentările acestuia cu privire la identitate, responsabilitate politică și binele comun.

În timp ce în alte regiuni din Europa Centrală și de Est, întărirea statului a slăbit autonomia orașelor (Miller 2008), proiectul nostru va investiga în ce măsură acest lucru este valabil pentru Europa de Sud-Est. Dizolvarea regatului medieval al Ungariei și includerea Transilvaniei în Imperiul Otoman ca stat tributar, alăturându-se astfel celorlalte principate românești, a blocat crearea unei autorități centrale puternice. Au profitat orașele de această marjă de manevră? Le-a conferit Reforma consiliilor orășenești autoritatea divină de a conduce și de a guverna peste cetățenii supuși? O includere a orașelor din regiunea noastră în această paradigmă este imperativă și de mult așteptată. Discursul bunei guvernări poate fi urmărit într-o varietate de surse și sub o varietate de forme, care trebuie scoase la lumină.

Bibliografie